cutremur, Indonezia, magnitudine 6,2
Seism (sursă foto: Pixabay)

Luni dimineață s-au produs 3 cutremure de mică intensitate în zona seismică Vrancea și în zona Vasluiului. Acestea au avut magnitudini de 2,4, 3 și 2,1- anunță Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Primul cutremur, de magnitudine 2,4, a avut loc la ora 03.32, în judeţul Vaslui, la adâncimea de 6 kilometri, iar epicentrul s-a aflat la 43 km sud de Iaşi, 48 km nord-est de Bacău, 109 km vest de Chişinău şi 155 km nord de Galaţi.

La 03.58 s-a produs al doilea seism, cu magnitudinea 3, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri. El a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 72 km est de Braşov, 88 km nord-est de Ploieşti, 105 km sud de Bacău, 120 km vest de Galaţi, 121 km vest de Brăila şi 140 km nord de Bucureşti.

De asemenea, la ora 04.34, tot în judeţul Vrancea, a mai avut loc un cutremur slab cu magnitudinea 2,1, la adâncimea de 75 km.