Graniță România-Ungaria
Graniță România-Ungaria (sursa: Wikimedia Commons)

Aproximativ 79.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 31.100 de mijloace de transport (dintre care 13.700 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează miercuri IGPF, potrivit Agerpres.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 40.400 de persoane cu 15.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 38.800 persoane cu 15.800 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 27.600 de persoane şi 15.200 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.900 de persoane cu 7.300 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 24 de fapte ilegale (12 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale.