vaccin
(sursa foto: Unsplash.com)

A început campania anuală de vaccinare antigripală. Ministerul Sănătății a anunțat că a cumpărat 3 milioane de doze de vaccin, dublu față de anul trecut. MS mai spune și că vor fi vaccinate mai întâi persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici, copiii instituționalizați, personalul medical și gravidele. 

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății (MS), pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți.

„Ministerul Sănătății a început distribuția primelor 330.000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populației la risc”, anunță MS.

„Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reușit distribuția din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creșterii cantității de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcție de evoluția epidemiologică și cerere”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătatru.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

„Având în vedere situația epidemiologică, Ministerul Sănătății recomandă populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităților farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal”, mai transmis reprezentanții MS, care fac apel din nou la respectarea regulilor de igienă, care reprezintă o regulă esențială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău