sursa: Wikipedia

Academia de Studii Economice (ASE) din București a stabilit că admiterea va fi exclusiv online pentru toate programele oferite. Nicolae Istudor, rector ASE, a declarat la Digi24 și că în cadrul instituției va fi introdus un nou program de studii de licență, cel de drept. 

Nicolae Istudor, rector ASE, a anunțat, într-o intervenție televizată, mai multe schimbări în cadrul instituției pe care conduce.

Astfel, admiterea va fi organizată exclusiv online, mai ales din dorința de a nu se forma cozi imense, a precizat Nicolae Istudor. Acesta a adăugat că fiecare document trimis va fi analizat de comisia care se ocupă de respectivul program. În plus, acolo unde se susținea un test de competențe lingvistice, acesta va fi organizat online.

Un alt anunț a fost confirmat de rectorul instituției. Rectorul ASE a anunțat că va fi organizat un nou program de licență, unul de drept. El susține că acesta este realizat datorită faptului că trebuie să existe o continuitate, având în vedere că ASE are un program de drept pentru master.

Întrebat dacă crede că noul program va avea succes, Nicolae Istudor a declarat că este sigur. În vederea locurilor disponibile, rectorul a menționat că vor fi 50 de locuri bugetate.

În ceea ce privește adaptarea la noile condiții, ASE se va înscrie în compania facultăților care vor încerca să țină măcar seminariile și lucrările practice față în față.