sursa: metrorex.ro

Călătorii vor avea acces liber pe magistrala de metrou M5 până la ora 23. În acest fel, va fi marcată începerea săptămânii mobilității la nivel european, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode la inaugurarea metroului din Drumul Taberei. 

„Daţi-mi voie să le mulţumesc bucureştenilor din această parte a Bucureştiului pentru răbdarea lor, ţinând cont de anii de întârziere în raport cu termenul de finalizare asumat prin contractele de execuţie. Sunt bucuros să-i anunţ pe toţi cei care şi-au propus să folosească magistrala M5 că Metrorex a decis ca azi, până la ora 23:00, accesul pe această magistrală să fie liber, marcând astfel începerea săptămânii mobilităţii la nivel european”, a declarat Bode.

„Un moment istoric” reprezintă punerea în funcțiune a Magistralei 5 de metrou pentru călători- a mai afirmat acesta.

„Asistăm azi la un moment istoric pentru tot ceea ce înseamnă transportul public de călători în Bucureşti, pentru tot ceea ce înseamnă transportul public cu metroul în Capitala României. Punerea în funcţiune cu călători a magistralei M5 Drumul Taberei, cu cele 10 staţii, un depou, respectiv cei 7 kilometri de linie dublă, toate fiind proiectate şi construite de la zero, reprezintă de departe cea mai importantă realizare a companiei Metrorex în toţi cei 41 de ani de activitate. Începând de azi bucureştenii şi nu numai vor beneficia de una dintre cele mai spectaculoase magistrale de metrou atât din punct de vedere arhitectural cât şi din punct de vedere al tehnologiei de ultimă generaţie utilizate”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Declarații de presă susținute de Președintele Klaus Iohannis, dupa participarea la darea în folosință a magistralei de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei)

Declarații de presă susținute de Președintele Klaus Iohannis, Prim-Ministrul, Ludovic Orban și ministrul Lucian Bode după participarea la darea în folosință a magistralei de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei)

Publicată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor România pe Marţi, 15 septembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău