Alunecare de teren pe Autostrada Sebeș-Turda (sursa: Ziarul Unirea)

Ziarul Unirea a publicat astăzi imagini cu o alunecare de teren ce a avut loc pe lotul I al autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Pe lângă faptul că circulația ar fi trebuit deschisă în această zonă încă din 2018, acum, se pară că termenul de finalizare sfârșitul lui 2020 este mai greu de atins. 

Ploile abundente din ultima perioadă au produs o alunecare de teren pe lotul I al A10 Sebeș-Turda, în zona Alba Iulia Nord. Mai pe scurt, dealul de la Pârâul Iovului a luat-o la vale, iar taluzul a intrat în zona lucrărilor autostrăzii.

Pământul s-a deplasat cu tot cu ancorele și celălalte mijloace de susținere a terenului din zonă.

Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura, a declarat pentru Digi24 că nu consideră că evenimentul este unul major ce ar putea decala cu mult termenul de finalizare al lucrărilor.