Vicepremierul Raluca Turcan (sursă foto: Facebook)

Accesul la internet în școli va fi discutat de vicepremierul Raluca Turcan și reprezentanții ANCOM și cei ai operatorilor de telefonie mobilă. De asemenea, premierul Ludovic Orban a anunțat în ședința de guvern că procedura prin care se asigură acces la internet ar putea fi simplificată.

„Avem o întâlnire cu ANCOM şi operatorii de telefonie mobilă, să vedem, faţă de cele 2.800 de unităţi şcolare care şi-au crescut capacitatea de racordare la fibra optică, să vedem ce mai putem face pentru celelalte, să crească şi puterea de acoperire cu reţea şi, în perspectivă, acoperirea cu fibră optică”, a precizat Turcan.

Prim-ministrul Ludovic Orban a adus în discuţie simplificarea procedurilor de autorizare în ce priveşte tragerea de fibră optică sau construcţia de antene.

„Noi trebuie să continuăm planul. Chiar dacă nu o să reuşim să conectăm toate arealurile, noi trebuie să continuăm planul. Inclusiv, trebuie să vedem dacă nu putem simplifica procedurile de autorizare pe tragerea de fibră optică, pentru construcţia de antene şi tot ceea ce este necesar pentru creşterea acoperirii reţelelor de telefonie, astfel încât să asigurăm accesul la internet. Lucrul acesta, normal, trebuia făcut demult, dar asta este. Tot noi va trebui să rezolvăm toate temele acestea, dar vreau să găsim un plan în care să ne mişcăm într-un ritm cât mai rapid posibil”, a spus premierul.

Declarațiile premierului Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern din 10 septembrie

Declarațiile premierului Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern din 10 septembrie #LudovicOrban #GuvernulRomaniei #sedintadeguvern

Publicată de Guvernul României pe Joi, 10 septembrie 2020