Avion Ryanair (sursa: Flickr)

Un avion de pe ruta Dublin-Cracovia a fost nevoit să aterizeze forțat lângă Londra după ce în baia aeronavei a fost găsită o notă care informa că la bord se află explozibil, scrie BBC

Cursa Ryanair a fost forțată să aterizeze pe aeroportul Stansted din Essex, la 42 de km de Londra. Poliția a făcut verificări la fața locului.

Două avioane de vânătoare RAF Typhoon au fost observate în Essex escortând aeronava. Avionul a aterizat cu succes, dar într-o zonă izolată.

Un purtător de cuvânt al Ryanair a declarat că pasagerii au fost verificați și se va stabili care dintre ei va primi permisiunea să călătorească spre Dublin cu o altă aeronavă.

Poliția din Essex a declarat că pasagerii au fost mutați în altă aeronavă, cea suspectă rămânând să fie mai atent verificată.