pedepse, închisoare, agresiune, suxuală
Pedepse cu închisoarea pentru agresiune sexuală (Sursă foto: Depositphotos)

Ieri, 21 septembrie 2020, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul Investigații Criminale, au reținut un bărbat de 40 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tâlhărie în formă calificată.

În fapt, în dimineața de 3 septembrie, în jurul orei 05.30, prin apel 112, poliţiştii au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că fiica sa, majoră, în timp ce se afla singură în locuința familiei, a fost agresată sexual și i-au fost sustrași banii, de către un bărbat necunoscut, care purta mască.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, iar din primele date a rezultat că bărbatul ar fi pătruns în apartamentul situat la etajul 1, prin escaladarea unei ferestre ce fusese lăsată deschisă, unde prin amenințarea cu un obiect ascuțit ar fi agresat-o sexual și deposedat-o de o sumă de bani pe victimă.

Ulterior, în după amiaza de 7 septembrie, la o subunitate de poliție s-au prezentat două persoane, soț și soție, care au reclamat faptul că în noaptea de 5/6 septembrie, un bărbat necunoscut a pătruns în locuința unei rude apropiate, apartament situat la parter și a deposedat victima, prin amenințare cu un obiect ascuțit, de bijuteriile pe care le purta.

Şi acest caz a fost preluat de către Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, iar din coroborarea datelor s-a conturat ipoteza că în ambele situații ar fi vorba despre unul și același bărbat.

După analizarea probelor s-a stabilit că un bărbat de 40 de ani, cunoscut cu preocupări infracționale, ar fi pătruns în locuințele persoanelor vătămate.

Astfel, în după-amiaza de 21 septembrie, bărbatul a fost depistat și condus la audieri, iar la adresa unde locuia a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe probe.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată, cu bărbatul de 40 de ani în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.