Cei care vor să meargă la Biblioteca Națională a României  vor putea intra în instituție pe baza unui card de acces. În plus, trebuie să plătiți pentru eliberarea acestuia- după cum se anunță pe pagina de Facebook a Bibliotecii.

Tarifele vor fi:
* emiterea cardurilor de acces la serviciile Bibliotecii Naţionale a României (se revalidează anual) – 30 de lei;

* emiterea cardurilor de acces la serviciile Bibliotecii Naţionale a României, în cazul pierderii/ distrugerii (se vor revalida anual) – 50 de lei;

* taxă pentru recuperarea cardului de acces la serviciile Bibliotecii Naţionale a României după expirarea perioadei de reţinere a cardului de acces – 40 lei;

* revalidarea anuală a cardului de acces – 20 lei;

* emitere permis zilnic – 5 lei.

Tot din data de 22 iulie se modifică şi programul de înscriere a utilizatorilor la Biblioteca Naţională a României, astfel: de luni până joi între orele 10,00 – 18,00 şi vineri între orele 10,00 – 17,00.

„Vă asigurăm că Biblioteca Naţională a României utilizează veniturile obţinute pentru a întreţine şi îmbunătăţi serviciile pe care le oferă şi vă aşteptăm în continuare”, mai scriu reprezentanții instituției.