incendiu, piatra, neamț, ati
Incendiu la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț (sursa foto: Exploziv TV)

După ce 8 persoane au decedat pe loc după izbucnirea incendiului de la secția ATI a Spitalului de Urgență din Piatra Neamț și alte 2 la câteva minute după, astăzi, un alt pacient a decedat. Între timp, se fac eforturi pentru deschiderea unei noi secții de Terapie Intensivă la Spitalul Județean din Piatra Neamț. 

Pacientul decedat este o femeie de 72 de ani care, dincolo de insuficiența respiratorie, avea și multiple alte comorbidități.

Doctori de la Iași au preluat pacienții răniți după incendiul la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț și i-au transferat la spitalul modular COVID de la Lețcani.

Pacienții scoși din flăcări aveau între 60 și 70 de ani, fiind intubați. Pacienții infectați cu coronavirus și intubați au o rata de deces foarte mare, așa că șansele la viață la acești pacienți, afectați și de incendiu, sunt mici.

Între timp, se vizează deschiderea unei noi secții de Terapie Intensivă la Piatra Neamț.

Se fac eforturi pentru deschiderea unei secții la etajul 4 al Spitalului Județean din Piatra Neamț. S-a încercat deschiderea la etajul al treilea, unde a mai funcționat unitatea de Terapie Intensivă, dar instalația electrică nu ar fi conformă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău