Autostrada Unirii, fonduri europene
Autostradă (Sursă: Wikipedia)

Autostrada A3 Transilvania prinde contur. Ministrul transporturilor, Lucian Bode, a spus că niciun tronson din Autostrada Transilvania nu mai este blocat în acest moment şi „nu va rămâne muzeu”. Demnitarul a prezentat  şi o situaţie actuală a lucrărilor de pe Autostrada A3 Transilvania.

„Reafirm ceea ce am spus de foarte multe ori cu argumente: anul 2020 este anul construcţiei Autostrăzii Transilvania. Situaţia se prezintă în felul următor: în această lună vom da în trafic 25 de km din autostradă, după ce azi dăm în trafic cei 5,35 km între Biharia şi Borş, inclusiv acest nou punct de trecere a frontierei. Peste câteva zile vom da în trafic şi cei 18 km din secţiunea Iernut – Cheţani. Vreau cu această ocazie să felicit antreprenorul pentru modul impecabil în care a derulat acest contract”, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Bode.

Potrivit acestuia, în prezent, sunt în execuţie 25 de km de autostradă, în sectorul Târgu Mureş-Ungheni, respectiv Cheţani-Câmpia Turzii. De asemenea, sunt semnate contracte de execuţie pentru tronsoanele Chiribiş-Biharia, Zimbor -Poarta Sălajului, iar sâmbătă, 5 septembrie, va fi şi pentru tronsonul Nuşfalău -Suplacu de Barcău, însumând 55 de km.

Ultimele două secţiuni, din cele zece, sunt în pregătire pentru lansarea procedurii de achiziţie, pentru proiectare şi execuţie, pentru tronsonul Zalău-Nuşfalău, cei 41 de km, inclusiv tunelul Meseş, termen 16 noiembrie 2020 şi la tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribi, 26,3 km, cu termen de depunere a ofertelor 23 noiembrie 2020.

„Aşadar ce avem după zece luni de guvernare Ludovic Orban? Avem 25 de km daţi în trafic în această lună, 25 de km pe care se lucrează, 55 de km cu contracte de proiectare şi execuţie semnate, intrând astfel pe drumul ireversibil al implementării, avem 30 de km, începând de astăzi, curgând cele zece zile perioadă de contestaţie, şi avem 67 de km în procedură de achiziţie publică. Aceasta înseamnă că niciun tronson din Autostrada Transilvania nu mai este blocat în acest moment. Şi niciun tronson nu va rămâne muzeu”, a subliniat Bode.

Declarația Ministrului Lucian Bode la deschidere lotului Borș-Biharia.

Publicată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe Vineri, 4 septembrie 2020