sursa: UNESCO
Numărul elevilor afectați de închiderea instituțiilor de învățământ, la nivel global, a scăzut  pe măsură ce diverse țări au început să redeschidă școlile, fie total sau parțial, potrivit datelor furnizate de UNESCO. Chiar și așa, numărul continuă să depășească un miliard, 68% din totalul elevilor lumii fiind în continuare afectați afectați, notează Edupedu.ro

Potrivit ultimelor UNESCO, în data de 27 mai 2020 erau afectați de închiderea școlilor 1,19 miliarde de elevi, dintr-un total de 1,72 miliarde la nivel global. Cifrele sunt într-o scădere considerabilă față de recordul atins la mijlocul primăverii, când, pe 14 aprilie, UNESCO raporta că 1,57 miliarde de elevi din întreaga lume erau afectați de închiderea școlilor.

Țări ca Danemarca, Franța și Norvegia au anunțat pe parcursul acestei luni că încep reluarea treptată a predării față în față.

Școlile și-au reluat activitatea, parțial, și în state asiatice precum Japonia sau China, ultima menționată fiind prima țară ce și-a închis școlile.

Școlile s-au redeschis parțial și în țările baltice, dar și în Germania, chiar dacă unele școli depinde de conducerea de la nivel regional.

Și în Australia, unde, în landul New South Wales, școlile s-au redeschis săptămâna aceasta.

În alte țări, precum Cehia, școala a fost reluată doar pentru anii terminali de gimnaziu și liceu, în vederea pregătirii examenelor.

Școlile rămân închise total, în acest moment, în cele mai multe țări din sudul și sud-estul Europei, în Orientul Mijlociu și Asia de Sud, Africa, în mai toată America de Sud și în America de Nord.

în SUA, școlile depind de autoritățile locale și federale. Deși majoritatea școlilor sunt închise, unele state doar au recomandat închiderea, nu au aplicat și decizii în acest sens.

În alte țări, precum Marea Britanie, activitățile școlare față în față urmează să se reia, doar pentru ciclul primar, în zilele următoare.