ANM, Cod Galben de instabilitate si ploi
Vreme ploioasa (sursa: pixabay)

ANM a lansat un Cod Galben, având perioada de valabilitate 28 septembrie, ora 18:00 – 29 septembrie, ora 12:00, privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ.

În Oltenia, Moldova și local în Muntenia, Transilvania și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Ploi și manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în restul teritoriului, iar în sud-est și vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h.

Începând de marți după-amiază și până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a țării.