Marian Zlotea
Marian Zlotea

Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL şi fost şef al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, consideră că este nevinovat şi anunţă că a părăsit România şi că se află în altă ţară, unde a cerut statut de refugiat politic, potrivit Agerpres.

„Sunt nevinovat iar aceasta este o sentinţă nedreaptă, dată într-un dosar bazat în totalitate pe două denunţuri neîntemeiate, date sub presiune de doi inculpaţi arestaţi care, ulterior denunţurilor, au fost eliberaţi. Toată povestea s-a creionat în jurul acţiunilor sociale organizate pe lângă biserici în campania electoral din 2009. Faptele au fost catalogate de DNA ca fapte de corupţie şi trafic de influenţă fără nicio probă în acest sens. Instanţa de fond a Tribunalului Bucureşti a dispus în ceea ce mă priveşte o pedeapsă de 2 ani cu suspendare, pe care bineînţeles că am considerat-o nedreaptă şi am atacat-o. Instanţa de apel nu a respectat niciun drept la apărare pe tot parcursul procesului, schimbând în penultimul termen al pronunţării încadrarea în trafic de influenţă, fără ca acest lucru să se fi solicitat de vreuna dintre părţile implicate. Consider că această sentinţă este nedreaptă şi este o plată politică pentru simplul fapt că nu am fost de acord ca, la un moment dat, cineva să preia PDL”, a scris Zlotea, miercuri, pe Facebook.

El susţine că noul PNL, format în urma fuziunii cu PDL, „nu face altceva decât să arunce peste bord toţi liderii vechiului PDL, care s-au trezit, în urma acestei fuziuni, cu tot felul de probleme penale”, şi adaugă că „la fel au procedat şi cei dinainte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău