comisia, europeană
Comisia Europeană (Sursă foto: Wallpaperflare)

Comisia Europeană  a anunțat recent că se va acorda suma totală de 677 de milioane de euro unui număr de 436 de laureați ai concursului de granturi destinate cercetătorilor debutanți organizat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC). Alexanda Baneu este câștigătoarea din partea României a unui grant în valoare de aproape 1,2 milioane de euro, cu proiectul „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”.

Granturile, care fac parte din programul UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, vor ajuta cercetătorii aflați la început de carieră să își construiască propriile echipe și să desfășoare proiecte inovatoare în toate disciplinele științifice: de la cercetarea în domeniul vaccinurilor, până la adaptarea la schimbările climatice și de la nanoplastice până la explorarea naturii materiei negre din univers.

Laureații CEC sunt un grup eterogen, de 40 de naționalități diferite, care își vor desfășura activitatea în 25 de țări din întreaga Europă. Aproximativ 13 % dintre cereri au fost selectate pentru finanțare în cadrul acestei runde deosebit de competitive, care se preconizează că va crea aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri de doctorat, doctoranzi și alți membri ai personalului din instituțiile-gazdă.

Granturile CEC destinate cercetătorilor debutanți sprijină individual cercetătorii cu rezultate excelente care își formează independent propria echipă sau își încep propriul program de cercetare independent. Granturile sunt de până la 1,5 milioane de euro pentru o perioadă de 5 ani, cu o posibilă finanțare suplimentară de până la 1 milion de euro. Aproximativ 75 % dintre proiectele finanțate de CEC au dus la descoperiri științifice sau progrese majore, conform analizelor de impact.