Elena Udrea / sursa: wikipedia commons

Procurorul de ședință de la DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălarea banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Astăzi a avut loc ultimul termen al procesului, iar decizia instanței ar urma să fie pronunțată „la o dată ulterioară”, potrivit HotNews.


De asemenea, procurorul a cerut 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.În sala de judecată, procurorul a arătat că dozarea pedepselor trebuie să fie corespunzătoare modului în care Elena Udrea a înţeles să se folosească de funcţia de ministru al Turismului şi Dezvoltării, solicitând ca pedeapsa să fie orientată spre maximul special prevăzut de lege.

Procurorul a mai cerut ca şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar – inclusiv Dan Andronic – să fie condamnaţi la închisoare cu executare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017 pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău