Italia
Steag Italia / sursa: needpix.com

Un judecător din Ancona a blocat punerea în aplicare a testementului unui italian care a lăsat moștenire peste un milion de dolari lcelor două femei din România care au avut grijă de el în ultimii ani de viață, , potrivit Il Resto del Carlino.

Testamentul prin care italianul a lăsat averea celor doua femei care l-au îngrijit în ultimii ani de viață, a fost făcut în anul 2018.

Italianul, originar din Ancona, a decedat la vărsta de 66 de ani, anul acesta, neavănd copii.

Însă, verișoarele sale au constestat testamentul prin care acesta lăsa celor două romănce, în vărsta de 31 și 42 de ani, pe motiv că, la momentul redactării, respectivul nu mai era în deplinătatea facultăților mintale.

Deși tribunalul din Ancona a blocat procedura după depunerea contestației, probele arată că acesta este legal.

Momentan, romăncele așteaptă o decizie definitivă din partea instanței.