Sursă foto: Facebook ISU Hunedoara

Mai multe proprietăți, terenuri agricole și drumuri au fost inundate în județul Hunedoara, cea mai grav afectată comună fiind Vața de Jos, unde apele râului Crișul Alb au inundat 185 de gospodării, transmite Agerpres.

„În timpul nopţii, nivelul râului Crişul Alb a crescut în 4 ore cu 73 de centimetri, depăşind cota de inundaţie cu aproximativ o jumătate de metru. Torenţii au intrat în 185 de gospodării din satele Prăvăleni şi Ciungani, pe terenuri agricole din Vaţa de Jos şi de Sus, Brotuna, Ocişor, Basarabasa şi au afectat mai multe segmente ale DC 173”, a declarat Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

De-a lungul serii și a nopții de joi spre vineri, mai multe echipaje de pompieri din Deva, Orăștie, Petroșani și membrii ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență au acționat în sprijinul celor afectați de viiturile care s-au format pe râurile Crișul Alb și Galbena.

Județul Hunedoara se află sub cod portocaliu hidrologic până la ora 16:00 și sub cod portocaliu meteo până sâmbătă dimineață, la ora 02:00.