trafic
Trafic (sursa: pixabay)

68% dintre români, peste două treimi, consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul generat de pandemia de Covid-19, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.

Potrivit unui comunicat al UNSAR, autoturismul personal este urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%).

În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, maşina personală este preferată de o proporţie mai mare a populaţiei (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%), potrivit Agerpres.

„Percepţiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecinţă. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate şi reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care maşina personală pare a reveni în centrul atenţiei, datorită siguranţei sporite pe care o oferă în faţa virusului SARS-CoV-2”, a declarat preşedintele UNSAR, Adrian Marin.

Acesta a adăugat: „În acelaşi timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe şosele în 2019 – un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcţia reducerii frecvenţei şi severităţii accidentelor auto”.

Conform datelor publicate de Comisia Europeană în iunie 2020, România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu faţă de media europeană, de 51 de decese/milion locuitori.

În acelaşi timp, deşi la nivelul Uniunii Europene se înregistrează progrese în ceea ce priveşte scăderea numărului de decese provocate de accidente rutiere, numărul victimelor în accidentele rutiere grave din România, în 2019, este comparabil cu cel din 2018, conform statisticilor publicate de Poliţia Română.

Mai mult, parcul auto din ţara noastră s-a situat, până în prima parte a anului 2020, pe un trend ascendent. Datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) arată că, numai anul trecut, au fost înmatriculate peste 606.000 autoturisme, ceea ce a condus la o creştere de 23,4% a înmatriculărilor faţă de 2018. Dintre autoturismele nou înmatriculate, aproape trei sferturi (73,3%) au fost autoturisme rulate.