infiltrații, apă, metrou, drumul, taberei
Infiltrații de apă pe magistrala Drumul Taberei (sursa foto: Hotnews / Captură Video)

Un incident a avut loc joi dimineață în stația de metrou Eroilor 2 de pe magistrala nouă Eroilor-Drumul Taberei. Apa a început să țâșnească direct pe peron.

După 10 ani de așteptare, jumătate din Magistrala 5, mai exact zona dintre Eroilor și Drumul Taberei, a fost deschisă pe 15 septembrie.

Reacția Metrorex: „Metrorex informează că astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în stația de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivelul vestibulului, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală. Precizăm că circulația trenurilor s-a desfășurat în condiții normale, nefiind afectată siguranța călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situației, zona respectiva fiind izolată”.

Aceștia au revenit cu un al doilea comunicat: „Referitor la avaria identificată în cursul zilei de 01.10.2020, între orele 07:58-08:08, la stația de metrou Eroilor 2, Metrorex face următoarele precizări de natură tehnică: Defecțiunea identificată a constat în blocarea unei supape de refulare de la un bazin tampon al instalațiilor sanitare. Intervenția în această situație s-a rezumat la deblocarea si recalibrarea supapei, operațiune executată de către constructor cu asistența personalului Metrorex. Remedierea defecțiunii nu a implicat niciun cost din partea Metrorex. Precizăm că infrastructura Magistralei 5 de metrou are o garanție de 10 ani pentru structură și 5 ani pentru instalații”.

Citește și:

FOTOGALERIE: Cum a fost prima zi în care a circulat metroul din Drumul Taberei