Cetatenii nu pot vota in satul Ormenis
Satul Ormenis, județul Brașov / sursa: wikipedia commons

Proprietarul unui magazin-bar din satul Ormeniș ar fi ajuns în posesia mai multor cărți de identitate, acestea fiind lăsate garanție de către posesori pentru a-și achita datoriile acumulate, scrie newsbv.ro.

Până în prezent, cinci persoane au sesizat în scris cadrele de poliție cu privire la aceste aspecte, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

Din informațiile pe care le avem la această oră, este vorba despre aproximativ 90 de carți de identitate, reținute de proprietarul societății pentru că le-a dat pe datorie alimente. Întregul scandal s-a lăsat cu dosar penal.

”La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale, ar fi oprit în gaj, mai multe cărți de identitate ca și garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor”, a declarat pentru sursa citată Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău