Teatru ( foto: Pixabay.com)

Elevii vor putea studia teatrul, ca disciplină opțională, în anul școlar 2021-2022, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educației.

Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, în anul școlar 2021 – 2022, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu și scena” (clasele a III-a și a IV-a), „Teatrul și noi” (clasele a VI-a și a VII-a) și „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a și a XI-a).

„Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică a propus, în acest an școlar, Ministerului Educației și Cercetării, introducerea în curriculumul la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale.

Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație, moment care răspunde recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, în care sunt incluse și competențele artistice, dar și Declarației de la Frankfurt privind Educația prin Arte”, a declarat Monica Anisie.

Reprezentanții Ministerului speră că prin intermediul acestor opționale, elevii își vor dezvolta creativitatea și competențele de comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău