sursa: Youtube

Două tramvaie s-au ciocnit în sectorul 4, în zona Eroii Revoluției. Cel puțin nouă persoane sunt rănite.

Accidentul între cele două tramvai a avut loc în jurul orei 11:40, în apropiere de Cimitirul Bellu. Circulația tramvaielor și cea rutieră sunt blocate. Tramvaiele implicate erau de pe linia 7 și 11.

Din primele informațiile, macazul unei dintre garnituri nu fusese schimbat.

La fața locului au venit mai multe echipaje de ambulanță și pompieri. Nouă persoane au fost rănite, iar salvatorii vor decide dacă victimele vor merge la spitalul. Ambii vatmani au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatul este zero.

Se pare că este vorba doar de leziuni ușoare.

Coada de tramvaie este mare, așteptând degajarea celor implicate în accident.