Sursă foto: Pixabay

Premierul Ludovic Orban a adus clarificări în ceea ce privește mersul la plajă: se poate folosi și un prosop, atât timp cât se păstrează distanța de doi metri între locurile ocupate de turiști, transmite Mediafax.

Conform declarației premierului, persoanele care nu vor să plătească pentru șezlongurile puse la dispoziție pe plajă pot să folosească în locul acestora un prosop, pe care să îl întindă în zonele special amenajate. Condiția este ca prosoapele să fie poziționate tot la 2 metri unul față de celălalt.

Potrivit hotărârii de Guvern de joi, de la 1 iunie se vor redeschide plajele și terasele. Dacă joi seara Ministru Economiei a anunțat că turiștii vor merge la plajă folosind doar șezlonguri cu distanța de doi metri între ele, premierul a clarificat astăzi situația.