sursa: commons wikipedia.org

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunşi în interiorul unui automarfar condus de un bulgar, patru cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh, care încercau să iasă ilegal din ţară, potrivit Agerpres.

”În data de 04.07.2020, în jurul orei 10,20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 66 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Daf cu semiremorca marca Koegel, ambele înmatriculate în Bulgaria. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mărfuri diverse, având ca destinaţie Germania”, precizează comunicatul IGPF.

În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt trei bărbaţi şi un minor, cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferul ansamblului rutier, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini ascunşi în camion, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Vineri, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au descoperit ascunşi în interiorul altor două camioane, conduse de doi cetăţeni români, şaisprezece cetăţeni din Siria şi Afganistan, care încercau să iasă ilegal din ţară.