Iohannis, redeschiderea pietelor
Piața Obor (sursa foto: Wikimedia Commons)

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a anunțat că Piața Obor va rămâne deschisă în pofida restricțiilor autorităților care intră în vigoare de luni. Acest fapt se datorează noilor măsuri care au fost luate pentru protecția cetățenilor.

Radu Mihaiu a făcut anunțul păstrării Pieței Obor deschise prin intermediul Facebook.

„Azi, doamna directoare a Direcției de Sănătate Publică București, Oana Nicolescu, a făcut o vizită în piața noastră. În același timp am stat în legătură permanent cu domnul prefect, Traian Berbeceanu, care mi-a confirmat că avem tot suportul lor. Măsurile implementate în ultimele zile au asigurat trasee de circulație mai libere și ordonate, păstrarea distanței și o siguranță suficient de mare încât să putem păstra Piața Obor deschisă”, a scris Radu Mihaiu.

Măsurile luate de administrație sunt:

  • Pereții ridicați în hală
  • Poliția Locală și Națională patrulează regulat prin zonele din piață
  • Comercianții îi atenționează și ei pe clienții care încalcă regulile
  • Se continuă extinderea intrărilor către platforma Pieței Obor

Primarul Sectorului 2 a mai îndemnat la responsabilitate pentru că ”s-a dovedit că se poate”.