sursa:wikipedia

Executivul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din perioada iulie-august 2020, potrivit gov.ro.

Prin proiectul de lege sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, şi anume: finanţe publice şi economie; lucrări publice, dezvoltare şi administraţie; sănătate; afaceri interne; agricultură şi dezvoltare rurală; educaţie şi cercetare; cultură; comunicaţii; fonduri europene; precum şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Restaurare Palatul Universităţii din Bucureşti, valoarea totală a investiţiei fiind de 445.885.000 de lei.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul va aproba şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea clădirii Mihai Eminescu din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, B-dul Dacia nr.41, sector 1, Bucureşti”.