Șase persoane au fost salvate de la înec în Mangalia (sursă foto: Wikimedia Commons)

Șase persoane, dintre care patru copii, au fost salvate miercuri de la înec, pe o plajă din Mangalia. În același loc un bărbat a fost declarat decedat, transmite Agerpres.

„În Mangalia au fost alocate două ambulanţe SMURD B, două ambulanţe SAJ B şi o ambulanţă SAJ C. Din primele informaţii este vorba de şapte persoane (patru copii şi trei adulţi) care au fost scoase la mal. Pentru un adult s-a efectuat protocol de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, a fost declarat decedat”, este explicat într-un comunicat al ISU.

Bărbatul decedat avea vârsta de 47 de ani și era un turist venit din Cluj. Conform unor informații neoficiale, acesta s-ar fi aflat în larg pe o saltea gonflabilă, alături de un alt adult și doi copii.