Locotenent-comandorul Simona Maierean, pilot pe aeronave de tip C-17 Globemaster III în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic (Strategic Aircraft Capability – SAC) din Baza Aeriană Papa din Ungaria, a devenit, începând de joi, prima femeie din Europa care a obținut certificarea de pilot comandant de aeronavă din Grupul de Transport Aerian Strategic al SAC.

La numai 24 de ani, lt.cdor Maierean a scris istorie în Forțele Aeriene Române fiind prima femeie – pilot de vânătoare din România și la 33 de ani devine copilot pe aeronava C-17 Globemaster în cadrul Strategic Aircraft Capability la baza din Ungaria.

În urmă cu două luni s-a aflat la manșa aeronavei C-17 Globemaster și după o misiune care a presupus aproximativ 40 de ore de zbor, a adus în țară 100.000 de combinezoane de protecție din Coreea de Sud.

„Trebuie să ştii ce vrei și să-ţi asumi toate deciziile pe care le iei, să nu te opreşti la primul obstacol. În momentul în care ai un vis, îţi evaluezi realistic posibilităţile, îți asculți vocea interioară și mergi mai departe” a spus locotenent-comandorul Simona Maierean.