Vladimir, Putin
Vladimir Putin (sursa: wikipedia commons)

O singură regiune din 85 ale Rusiei a votat majoritar împotriva oferirii posibilității lui Vladimir Putin de a fi președinte în Rusia până în 2036, la referendumul organizat în țară. Este vorba Nenets, regiune arctică cunoscută în marea majoritate pentru crescătorii de reni, scrie The Guardian

Fost ofițer KGB, Putin a câștigat fără probleme acest referendum care îi va oferi posibilitatea de a candida pentru încă două mandate a câte șase ani în fruntea Rusiei. Putin este la conducerea țării, fie ca președinte sau prim-ministru, de 20 de ani. Actualul mandat de președinte expiră în 2024.

În districtul autonom Nenets, la 1600 de km. nord de Moscova, votul nu l-a favorizat pe Putin. 55% dintre cei 37.490 de alegători au fost împotriva reformei lui Putin, practic singura regiune care s-a opus.

Este considerat că votul negativ din Nenets vine după ce, anterior, autoritățile au dorit să unească regiunea cu Arkhangelsk. Cei din Nenets au fost nemulțumiți de această posibilă unire pentru că i-ar sărăci.

Un memorandum a fost semnat de guvernatorii regiunii și trimis către Kremlin.

Reamintim că „țarul Rusiei” a fost votat pentru posibilitatea exercitării a încă două mandate cu 74,1%, prezența fiind în jur de 65%.