silvio berlusconi, coronavirus
Silvio Berlusconi (Facebook)

Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, este în stare stabilă. El a fost internat la spitalul San Raffaele din Milano joi seară, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19-potrivit unui comunicat citat de Reuters. Medicii italieni sunt optimiști în ceea ce privește starea sa de sănătate.

Medicul care îl tratează, Alberto Zangrillo, „informează că starea clinică a pacientului Silvio Berlusconi rămâne stabilă”. „Tabloul respiratoriu şi clinic confirmă o evoluţie normală şi aşteptată (a bolii) şi antrenează prin urmare un optimism prudent, dar rezonabil”, se menţionează în comunicatul de presă al spitalului.

Silvio Berlusconi are 83 de ani, iar medicul său a explicat că poate fi un pacient cu risc din cauza vârstei și a unor comorbidități. Zangrillo a precizat, totuși, că Silvio Berlusconi poate respira singur și nu este intubat.

Și cei doi copii ai fostului premier, Barbara și Luigi, au fost testați pozitiv pentru coronavirus, precum și iubita sa în vârstă de 30 de ani.