Comunitatea LGBTQ+ (sursa: Flickr)

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni că angajatorii care își concediază angajații pe motiv că sunt gay sau transgender încalcă legile federale referitoare la drepturile civile, scrie BBC

Victoria este una solidă pentru comunitatea LGBTQ+, chiar și în condițiile în care membrii Curții Supreme devin din ce în ce mai conservatori. Au fost șase voturi „pentru” și trei „împotriva”.

Articolul VII din Actul pentru Drepturi Civile din 1964 interzice angajatorilor să discrimineze angajații pe baza sexului, genului, rasei, culorii, originii etnice și religiei, se arată în motivarea judecătorilor. Sub administrația Obama, s-a susținut faptul că legea ar fi inclus și identitatea de gen și orientarea sexuală. Sub administrația Trump, acest lucru a fost pus sub semnul întrebării.

Alphonso David, președintele Campaniei pentru Drepturile Omului, susține că nu ne mai putem întoarce în timp, atunci când mulți în ascundeau orientarea sexuală pentru a nu fi concediați.

Multe companii luaseră deja măsuri împotriva acestui tip de concediere, dar alte companii nord-americane nu au făcut încă asta.

Decizia Curții Supreme vine în soluționarea a trei dosare ajunse în justiție, după ce reclamanții s-au plâns că șefii lor i-au concediat pe motiv că sunt gay sau transgender.

Primul caz este cel al lui Donald Zarda, un instructor de skydiving din New York, decedat între timp în 2014, care a spus că a fost concediat după ce i-a spus unei cliente cu care făcea scufundări să nu-și facă griji pentru contactul fizic dintre ei, acesta fiind gay.  Compania a susținut că l-a concediat pentru că a împărtășit informații personale cu un client, nicidecum pentru orientarea sa sexuală.

Al doilea caz este cel al lui Gerald Bostock, fost angajat al serviciilor sociale din Georgia. El și-a pierdut slujba după ce a înființat o ligă de softball pentru gay, mod în care și-a dezvăluit și orientarea sexuală.

Ultimul caz este cel al lui Aimee Stephens, angajată a unei firme de pompe funebre din Michigan. Aceasta a susținut că a fost concediată după ce, lucrând șase ani ca bărbat, cu nume de bărbat, a anunțat compania că este transgender și că își va lua o identitate de femeie. După două săptămâni, a fost concediată.