Bușteni căzuți (sursa: Pixabay)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a informat Agerpres că trei persoane, dintre care un copil, au ajuns la spital cu poli-traumatisme după ce mai mulţi buşteni din remorca unui autocamion s-au desprins într-o curbă de pe DN17 şi au căzut peste aceștia. 

Potrivit lui Găleată, evenimentul s-a produs pe DN 17, între localităţile Frasin şi Molid, când buştenii au surprins în cădere o femeie în vârstă de 50 de ani şi un copil în vârstă de 10 ani, care se aflau pe marginea drumului deoarece maşina lor se defectase. Autoturismul a fost avariat în urma accidentului.

O a treia persoană, un bărbat în vârstă de 52 de ani, se afla pe marginea drumului şi lovită de trunchiurile de copac în cădere.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, fiind sprijiniţi de trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Cele trei victime, conştiente şi cooperante, prezentau multiple traumatisme și au fost au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, după ce militarii au îndepărtat buştenii pentru ca salvatorii să aibă acces la victimele care au primit primul ajutor și au fost stabilizate.