sursa: Facebook

Actrița Sharon Stone a postat pe Facebook un video în care îi sfătuiește ce să facă pe cei a căror casă se află în mijlocul protestelor din Statele Unite și se tem pentru viața lor. 

Statele Unite se află în mijlocul unor proteste ce au degenerat, iar mai multe magazine au fost prădate de oamenii care au spart geamurile și devastat totul. Mai mult, unele magazine au fost chiar incendiate.

În aceste condiții, Sharon Stone, a transmis printr-un filmuleț câteva sfaturi pentru cei care se află în calea acestor manifestări violente și se tem pentru viața lor.

Acesta îi sfătuiește să se baricadeze într-un loc unde sunt puține geamuri, pentru a nu se panica atunci când văd ceea ce se petrece afară. Actrița îi mai sfătuiește să își procure alimente neperisabile și să-și ține device-urile care le sunt folositoare, lângă ei. Având aceste obiecte, actrița îi sfătuiește să se izoleze, mai ales până violențele se opresc în zona lor.

În final, Sharon Stone îi sfătuiește pe oameni să ia calmante, în caz de panică extremă, ori pur și simplu să încerce să se liniștească prin alte metode.

Acesta încheie prin a le spune oamenilor să nu se panicheze mai mult decât este cazul și să aibă grijă de ei.

Stay calm and carry on♥️make a safe room here’s how 👍🏻💪🏻

Publicată de Sharon Stone pe Duminică, 31 mai 2020