Destituit din poliție, după un scandal care l-a făcut celebru în întreaga țară, Aurelian Vasea Șoric a deschis o acțiune surprinzătoare, prin care cere despăgubiri de la IGPR. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț și urmează să se stabilească un prim termen de judecată după ce activitatea instanțelor va reveni la normal, odată cu încheierea stării de urgență, scrie Mesagerul de Neamț.

Aurelian Vasea Șoric nu este la primul război în instanță. El a dat în judecată Ministerul de Interne imediat după ce-a fost dat afară din sistem, însă nu a avut câștig de cauză și nu a fost reprimit în poliție. A uzat de toate căile de atac posibile, inclusiv de revizuire, însă nu a obținut nicio hotărâre favorabilă.

Aurelian Vasea Șoric a răms în memoria publică prin acea nelămurire exprimată în ultima sa conferință de presă: ”De ce este atât de interlop Mararu? De ce, pentru că dădea bani la oameni, că lua camătă? Câţi nu dau bani? Sunt procurori care dau bani cu camătă. Şi vă dau un exemplu: procurorul militar, fostul şef al Parchetului de la Iaşi, Bădiţa Alexa, Dumnezeu să-l ierte… Şi care e problema? De asta e interlop, că dădea bani cu camătă?”