sursa: Wikipedia
Coronavirus/ sursa: wikipedia

Un număr de 24 de cadre medicale, dintre care medici, asistente, infirmiere, brancardieri de la Spitalul Municipal Rădăuți, au fost confirmate pozitiv cu coronavirus, a declarat managerul unităţii Traian Andronachi, potrivit Agerpres. Majoritatea celor confirmați sunt de la  secțiile ATI și Chirurgie.

Managerul spitalului a declarat că majoritatea celor infectați sunt asimptomatici. Acesta crede că aceștia ar fi putut contacta virusul de la pacienții care au fost trimiși din Suceava la alte spitale din județ.

Andronachi a adăugat că mulțumește sprijinului DSP Suceava care i-a susținut și a reușit să gestioneze situația gravă în care s-a aflat județul.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a demarat o anchetă epidemiologică pentru a stabili modul în care s-a produs îmbolnăvirea celor 23 de cadre medicale. De la începutul evoluției epidemiei, în Spitalul Municipal Rădăuți s-au mai îmbolnăvit 27 de cadre medicale, în diferite perioade.