Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan a anunțat duminică seară la Digi24 un plan de testare a imunizării populației, urmând ca 30.000 de români să fie testați pentru Covid-19 după depășirea maximului epidemiei.

„Vom testa populația, să vedem ce procent s-a infectat cu coronavirus, pe vârste, pe regiuni. Există mai multe formule de eșantionare, Intitutul Național de Sănătate Publică va decide cum se va face această testare”, a declarat Horațiu Moldovan pentru Digi24.

Oricum, testarea va avea loc după faza de maxim a epidemiei, a mai precizat, adăugând că în etapa în care încă se înregistrează cazuri nu se pot obține rezultate relevante.

Secretarul de stat a spus că INSP va conduce această testare, iar Ministerul Sănătății va pune la dispoziție infrastructura necesară.

„Probabil vor fi testate 30.000 de persoane, pe eșantioane de vârstă, ca să vedem câți s-au imunizat la Covid-19”, a estimat Horațiu Moldovan.

El a adăugat că recent au apărut teste rapide mult mai precise, aprobate de OMS, care vor fi folosite și în România, pentru a reduce cât mai mult marja de eroare.