Guvernul din Cambodgia a implementat o măsură conform căreia cetățenii străini care vor să  intre pe teritoriul țării nu o vor putea face decât dacă depun o sumă de 3.000 de dolari, ca „asigurare pentru coronavirus”, transmite Mediafax.

Suma este calculată astfel încât, în cel mai rău caz, să fie suficientă pentru a acoperi costurile testului pentru coronavirus, ale nopții de izolare obligatorie la ajungerea în țară, ale spitalizării în cazul pacienților bolnavi și chiar ale înmormântării. Având în vedere că o zi de spitalizare în Cambodgia este estimată la 180 de dolari, iar costurile de înmormântare la 1.500 de dolari, suma totală poate chiar depăși 3.000 de dolari.

Suma poate fi recuperată la plecare din țară, însă după deducerea cheltuielilor efectuate. Orice turist, indiferent de starea de sănătate ulterior constatată, trebuie să plătească pentru testul făcut la intrarea în țara și pentru ziua obligatorie de izolare.

Măsura vine în completarea unei alte prevederi adoptate pe 20 Mai, care cere cetățenilor străini să aibă o asigurare medicala în valoare de cel puțin 50.000 de dolari înainte de a intra în țară.

Măsurile sunt luate după ce în primele câteva luni ale pandemiei, Cambodgia a acordat ajutor umanitar persoanelor blocate pe teritoriul său, care nu se puteau baza pe un ajutor din partea țărilor de origine. Însă acum, țara a ajuns într-un impas economic în care nu mai poate acoperi astfel de cheltuieli.

În Cambodgia au fost înregistrate 129 de cazuri de coronavirus. Dintre acestea, 126 de cazuri au fost vindecate, 71 fiind ale unor cetățeni străini.