Londra, Marea Britanie Sursă foto: Pixabay

Guvernul britanic a stabilit că de la 8 iunie toți cei care ajung pe teritoriul Marii Britanii trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile, anunță BBC.

Respectarea măsurii de către călători va fi verificată prin controale aleatorii, iar amenzile în cazul nerespectării sunt de 1000 de lire sterline. De la măsură sunt exceptați șoferii de camion, lucrătorii sezonieri și medicii transferați pentru a lupta împotriva coronavirus. De asemenea, prevederea nu se aplică celor care călătoresc în Irlanda de Nord.

Fiecare persoană care intră în Marea Britanie trebuie să completeze în prealabil un formular online în care va specifica adresa la care se va autoizola timp de 14 zile (adresa unui hotel sau rezidența privată a unor rude/prieteni). În cazul în care nu completează formularul, călătorii vor fi amendați cu 100 de lire sterline. Autoritățile Vamale au dreptul de a refuza intrarea în Marea Britanie a călătorilor care refuză să își asume noile reguli. De asemenea, călătorii vor putea fi contactați oricând de către autorități pentru a controla dacă se află sau nu în carantină.

Dacă persoana nu are unde să se autoizoleze, aceasta va fi nevoită să folosească facilitățile puse la dispoziție de Guvern, însă pe propria cheltuială.

Măsurile impuse călătorilor de către statul britanic vor fi revizuite o dată la trei săptămâni.