coronavirus
Coronavirus (sursa foto: Pixabay)

În ultimele 24 de ore au fost 1835 de cazuri noi de COVID-19 din 13.770 de teste. Alte 56 de decese au fost raportate de autorități din cauza infecțiilor cu coronavirus. La ATI numărul pacienților internați ajunge la 598, conform comunicatului Grupului de Comunicare Specială.

Până astăzi, 4 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 135.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 108.135 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 5.003 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 03.10.2020 (10:00) – 04.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 56 de decese (35 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Praho va, Sălaj, Sibiu, Vaslui și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.826. Dintre acestea, 598 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.510.209 teste. Dintre acestea 13.770 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.720 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.050 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.378 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.591 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.334 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.