sursa: Facebook

Potrivit ultimului bilanț dat publicității de către autorități, în România s-au înregistrat  196 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, 1308 decese ca urmare a epidemiei de coronavirus, 20.103 de persoane sunt infectate, 152 pacienți sunt la ATI, iar 14.145 de pacienți s-au vindecat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.395 de persoane. Alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 484.782 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 111 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.000 lei.

Situația pe județe:
1. Alba 396
2. Arad 698
3. Argeș 275
4. Bacău 515
5. Bihor 635
6. Bistrița-Năsăud 360
7. Botoșani 812
8. Brașov 806
9. Brăila 43
10. Buzău 204
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 101
13. Cluj 575
14. Constanța 286
15. Covasna 230
16. Dâmbovița 305
17. Dolj 238
18. Galați 628
19. Giurgiu 226
20. Gorj 152
21. Harghita 164
22. Hunedoara 637
23. Ialomița 391
24. Iași 611
25. Ilfov 548
26. Maramureș 103
27. Mehedinți 115
28. Mureș 685
29. Neamț 896
30. Olt 100
31. Prahova 117
32. Satu Mare 62
33. Sălaj 98
34. Sibiu 509
35. Suceava 3.576
36. Teleorman 146
37. Timiș 508
38. Tulcea 155
39. Vaslui 164
40. Vâlcea 34
41. Vrancea 670
42. Mun. București 2.183
43. – 34