Stația de metrou Unirii (sursa: Babu / Commons Wikimedia)

La ora 10:50, la stația de metrou Unirii 2, un călător care purta masca sub nas a fugit de o patrulă mixtă care l-a somat să-și pună masca conform normelor. Acesta a fost prins de jandarmi într-un metrou spre direcția Tineretului, iar pentru că a devenit recalcitrant, a fost „săltat” de jandarmi și amendat. 

Incidentul a fost filmat, iar mai mulți călători s-au arătat indignați de comportamentul jandarmilor. 2 polițiști se uitau și ei la acțiunea de imobilizare, fără să intervină.

Aktug Nabahat, purtător de cuvânt al Brigăzii Speciale al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), a declarat la Digi24 că persoana în cauză a fost atenționată să își poarte masca corespunzător la intrarea de la metrou, dar acesta a devenit recalcitrant și a fugit într-un tren cu direcția Tineretului.

Atunci, patrula mixtă a mers în tren și a încercat să o scoată călătorul de acolo, acesta ținându-se de bară și împotrivindu-se.

Aktug Nabahat susține că „așa se va întâmpla cu toți cei care nu respectă prevederile”. Ea a adăugat că patrula a procedat corect, fără violență.

Persoana a fost sancționată contravențional.