Noi condiții impuse românilor care călătoresc în Cipru (sursă foto: Flickr)

Noi condiții impuse românilor care vor să își petreacă vacanța în Cipru: începând de miercuri, românii vor fi obligați să prezinte un test negativ de COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii și să se autoizoleze timp de 14 zile, conform Digi24.

România a fost trecută în categoria țărilor cu risc ridicat de infectare, în urma înregistrării a numeroase cazuri noi de coronavirus. Astfel, testul este obligatoriu la intrarea în Cipru, iar dacă nu este efectuat în prealabil de călători, este făcut pe loc, la graniță.

De asemenea, toți cei care călătoresc spre Cipru din România, Portugalia, Suedia, Serbia și Marea Britanie trebuie să rămână în auto-izolare timp de 14 zile.

În plus, toți călătorii români care călătoresc spre Cipru cu avionul trebuie să se înregistreze pe platforma www.cyprusflightpass.gov.cy  și să completeze online autorizația de călătorie. Pasagerii care aterizează pe aeroporturile (Larnaca și Pafos) fără să aibă asupra lor autorizația de călătorie corect completată vor fi amendați cu 300 de euro, transmite MAE.