poliția, română
Autospeciale din Poliția Română (sursa foto: MAI / Facebook)

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a anunțat miercuri seară, printr-un comunicat de presă, faptul că localitatea Gornet din judeţul Prahova este a doua în care a fost instituită carantina zonală, scrie Agerpres

„În urma analizei de risc, astăzi, 22 iulie 2020, a fost derulată procedura legală de carantinare zonală pentru a doua localitate, respectiv localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Carantina zonală se instituie la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritorială, cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, se precizează în comunicat.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Prahova, măsura carantinei va fi instituită pentru 14 zile. Aceasta se poate prelungi în funcţie răspândirea comunitară a noului coronavirus.

Potrivit comunicatului, în comună există un trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile. Astfel, au fost înregistrate 15 cazuri noi în perioada 08 – 20.07.2020, rata de infectare depăşind nivelul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

În comună îşi desfăşoară activitatea doi medici de familie, nevoile esenţiale pot fi asigurate prin existenţa la nivelul localităţii a mai multor magazine şi a unei farmacii, iar la nivelul localităţii există trei poliţişti locali şi cinci angajaţi la pază locală.

Tot miercuri, localitatea Cartojani din judeţul Giurgiu a intrat în carantină de la ora 17:00. Satul Cartojani din comuna Roata de Jos va fi carantinat după ce, în ultimele zile 32 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 din totalul de 3.600 de săteni.

Măsurile obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona:

  •  identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori cu adresa declarată în zona menţionată şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
  • limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
  • evaluarea, de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova, a oportunităţii şi prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică / Ministerul Sănătăţii;
  •  stabilirea, prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, a rutelor ocolitoare, căilor majore de circulaţie care tranzitează zona şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media locale a acestei măsuri;
  • purtarea măştilor de protecţie de către toate persoanele aflate în spaţiile publice;
  •  asigurarea ordinii publice se realizează de către poliţia locală, iar în situaţia în care poliţia locală nu este constituită sau efectivele acesteia nu sunt suficiente, măsurile de ordine publică se asigură de către Jandarmeria Română sau Poliţia Română, după caz.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să asigure:

  •  dezinfecţia periodică a spaţiilor publice după un calendar bine stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova;
  •  implicarea medicilor de familie de pe raza localităţii în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale a populaţiei din zona respective (femei gravide, persoanele în program de hemodializă, pacienţi oncologici etc.);
  • colectarea deşeurilor şi asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice;
  •  asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei; sau cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specificată în analiza de risc;
  •  punerea la dispoziţia persoanelor a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală care trebuie respectate în contextul epidemiologic existent;
  •  controlul măsurilor stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în / din zona de carantină.

Este permisă intrarea /ieşirea persoanelor pentru:

  •  transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei;
  • persoanele care nu locuiesc în interiorul zonei, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă; administraţiei publice locale, asistentei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor;
  • persoanele care îşi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei sau care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agro-alimentare;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoţirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  • urgenţe medicale.

Toate persoanele vor prezenta autorităţilor legitimaţie de serviciu valabilă, adeverinţă de salariat eliberată de angajator sau alt document care să ateste activitatea profesională.

Este strict interzisă intrarea / ieşirea în / din zonă prin alte căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile europene, naţionale, judeţene şi comunale, se arată în ordinul semnat de şeful DSU, Raed Arafat.

1 COMENTARIU

Comments are closed.