Focar de coronavirus la o creșă din Piatra Neamț: 6 dintre angajate au fost testate pozitiv (sursă foto: Pikist)

Un focar de coronavirus a apărut la o creșă din Piatra Neamț. Direcția de Sănătate Publică a confirmat apariția a șase cazuri de coronavirus printre angajatele unității, transmite Agerpres.

Două asistente medicale și patru îngrijitoare au fost testate pozitiv. Dintre acestea, două persoane au o formă medie a bolii, trei cazuri au o formă ușoară iar o persoană este asimptomatică.

Focarul a fost identificat după ce una dintre angajate a fost consultată de medicul său de familie, având simptome specifice COVID-19.

Cei 15 copii care frecventau creșa au fost de asemenea testați, însă rezultatul testelor încă nu a sosit. Până la sosirea acestuia, părinților le-a fost recomandat să îi țină pe copii în izolare la domiciliu.

Între timp, DSP Neamț a decis închiderea activității creșei și a recomandat dezinfecția generală a unității.