vaccin, anti, covid
Vaccin anti-COVID (Sursă foto: Pikist)

Spania a aprobat prima testare clinică a unui vaccin împotriva COVID-19 aflat în a doua fază a studiului, informează Ziare.com.

Vaccinul numit Ad26.COV2-S și realizat de compania Janssen a grupului Johnson&Jonhson va fi testat pe un eșantion de 190 de voluntari spanioli. În urma testelor efectuate până acum s-a constatat că anticorpii generați de vaccin protejează aproape în totalitate plămânii pacienților expuși la coronavirus.

Pentru testare se vor forma două grupuri de voluntari, în funcție de vârstă: grupa 18-55 de ani și grupa celor cu vârsta de peste 65 de ani. Pacienții vor fi selectați de la două spitale din Madrid și un spital din orașul Santander.

Vaccinul va mai testat și pe alte câteva sute de voluntari din Germania și Belgia. Între timp, Spania a anunțat că va comanda împreună cu alte țări europene doze din vaccinul obținut de cercetătorii Universității Oxford, în parteneriat cu Astra Zeneca. Spania așteaptă 10 milioane de doze din acest vaccin, iar primele dintre acestea vor fi primite la începutul lunii iunie.