Un nou tratament împotriva COVID-19 intră în faza de testare pe oameni / Grupul farmaceutic GSK începe testele pentru un tratament cu anticorpi (sursă foto: Wikimedia Commons)

Compania GSK, în parteneriat cu Vir Biotechnology, a început testarea tratamentului său bazat pe anticorpi pe pacienți aflați în faza incipientă a infectării cu coronavirus, transmite Reuters.

Compania farmaceutică britanică a declarat luni că tratamentul administrat printr-o singură injecție cu acțiune îndelungată va fi testată pe cazuri diagnosticate recent, cu risc ridicat de complicații, pentru a preveni agravarea bolii.

Anticorpul pe care se bazează medicamentul nu doar că va bloca intrarea virusului în organism, dar va și programa celule ale sistemului imunitar pentru a omorî celulele deja infectate de virus. O singură doză a medicamentului își va face efectul pentru mai multe luni.

GSK a rămas în urmă față de alte companii farmaceutice concurente, precum Regeneron, care caută și testează formula unui medicament împotriva COVID-19.

După ce testele vor fi efectuate inițial pe 20 de voluntari din Statele Unite, următoarea etapă a testării va cuprinde 1.300 de pacienți. Compania speră să obțină primele rezultate până la sfârșitul anului și că medicamentul va fi accesibil pacienților înainte de jumătatea anului viitor.