Nunmai sunt locuri la ATI
Virgil Musta / sursa: wikipedia

Medicul Virgil Musta a povestit vineri seara, la Digi 24, un caz dramatic la care a asistat, când o femeie cu COVID-19 a venit la spital cu saturație de oxigen mică și avea nevoie de terapie intensivă, însă nu mai erau locuri. O pacientă a murit și astfel femeia internată inițial în salon a fost mutată la ATI, potrivit Mediafax.

„Încă nu am ajuns (să alegem între viață și moarte – n.r.), dar să știți că nu suntem departe și numai gândul acesta pe mine, cel puțin, mă terifiază. Sunt copleșit de gândul că poate va trebui la un moment dat, să aleg între viață și moarte. Până în momentul de față am avut încă posibilitatea să trimit pacienții care sunt grav în spitale suport. Dar secția noastră de ATI este plină. La Spitalul Victor Babeș, secțiile de Infecțioase și de Pneumologie sunt pline și spitalele suport mai au câteva locuri. Există un sistem în clinicile de terapie intensivă care își cunosc locurile și se orientează pacienții în funcție de locurile acestora, dar din păcate sunt limitate. De exemplu, am asistat la o situație teribilă în urmă cu două nopți, când a venit o pacientă cu saturație de 60 care trebuia internată în terapie intensivă și nu am avut loc. S-a internat pe secție, cu oxigen, o oră, până când, din întâmplare, o pacientă a decedat în terapie intensivă și imediat a fost ea mutată”, spune medicul, a spus dr. Musta, vineri seara, la Digi 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău