Greta Thunberg (sursa: Facebook / Greta Thunberg)

Activista pentru mediu Greta Thunberg susține că problema schimbărilor climatice este la fel de mare ca cea a pandemiei de coronavirus. Ea susține că liderii lumii conștientizează acestă problemă, dar niciunul nu dorește să găsească soluțiile potrivite, scrie BBC

Celebra activistă pentru mediu consideră că niciun „plan verde” de redresare nu poate rezolva singur problema schimbărilor climatice.

Greta susține și că ne aflăm într-un punct de cotitură, invocând și faptul că este foarte bine că au loc proteste ca cele anti-rasism din Statele Unite: „Este foarte bine că lumea începe să adreseze anumite probleme din societate. Nu putem ține sub preș astfel de probleme”.

Această pandemie, după spusele Gretei, ne-a dat timp să reflectăm asupra unor probleme din societate.

Revenind asupra problemelor de mediu, activista în vârstă de 17 ani consideră că, pentru a scădea emisiile de dioxid de carbon, fiecare dintre noi ar trebui să-și schimbe stilul de viață. Greta crede că aceste schimbări ar trebui să înceapă în țările dezvoltate.

Greta este de părere că liderii nu vor să facă ceva pentru a reduce emisiile. „Dacă văd că este prea greu, ei pur și simplu se dau înapoi de la asta sau se concentrează pe alte lucruri”, a continuat activista.

Activista spune că unele țări, cum ar fi Marea Britanie sau Suedia, nu iau în considerare emisiile de la nave sau aparate de zbor, dar nici pe cele generate de fabrici. În acest fel, spune ea, raportează că emisiile din acele zone scad.

În final, Greta consideră că „a face ceva bun” în acest sens nu mai este deja destul, fiind nevoie să face deja „imposibilul”.